FOTO | Mesajul lui Gnohere în privința viitorului său la FCSB! Cuvintele pe care le-a adresat fanilor: „Vă mulțumesc tuturor”

FOTO | Mesajul lui Gnohere în privința viitorului său la FCSB! Cuvintele pe care le-a adresat fanilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Golgheterul formației FCSB, Harlem Gnohere, a văzut de la marginea terenului victoria echipei sale în fața Universității Craiova. Atacantul francez nu a prins niciun minut în tricoul roș-albastru în meciul câștigat de FCSB, scor 3-2, cu oltenii lui Mangia.

Antrenorul Mihai Teja l-a preferat pe jucătorul adus în această iarnă, Ioan Hora, în locul francezului, iar rezultatul a fost unul fericit pentru toată gruparea. Atacantul în vârstă de 30 de ani a reușit dubla pe Arena Națională, sub privirile a aproximativ 19 mii de suporteri.

La scorul de 2-2, însă numele „Bizonului” a fost auzit pe stadion. Nu crainicul meciului a anunțat schimbarea, ci fanii au scandat numele lui Gnohere, pe care doreau să îl vadă pe teren. Francezul, în vârstă de 31 de ani, nu și-a făcut apariția, dar le-a mulțumit susținătorilor lui printr-un mesaj postat pe contul său de Instagram:

Pentru toți suporterii mei care sunt aici pentru a mă susține! Voi reveni în forță. Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje și pentru suport”.

Harlem Gnohere a ajuns la FCSB în ianuarie 2017, de la Dinamo, iar de atunci a evoluat în 85 de meciuri și a marcat de 41 de ori. În mandatul lui Teja, în cele patru partide oficiale, atacantul francez a adunat 101 minute și nu a înscris niciun gol.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×